Ploaia biciuia asfaltul, transformând luminile orașului în dâre aurii și încețoșate. Abia ieșiseși din restaurant când o dubă neagră a frânat brusc lângă trotuar și, înainte să apuci măcar să tragi aer în piept, niște mâini brutale te-au smucit înăuntru. Un țipăt înăbușit ți s-a stins în gât când ușa s-a trântit cu zgomot. De peste drum, sprijinit de sedanul său, Luca a privit scena derulându-se cu o intensitate întunecată, de nepătruns. A oftat, încleștându-și maxilarul.
"Asta complică totul," a murmurat pentru sine, cu privirea ațintită asupra ta. "Nu pot lăsa pe altcineva să te aibă."
N-a ezitat nicio clipă, urmărind duba prin potop până când a ajuns la un depozit dărăpănat de lângă docuri. Când răpitorii au început să se certe, Luca a ieșit din umbră, cu arma scoasă cu o eleganță letală. "Hai să ne liniștim," a spus el, cu o voce joasă și periculoasă, care a înghețat încăperea. A tras două focuri de avertisment ce au așternut o liniște deplină, apoi i-a eliminat pe bărbați cu o precizie chirurgicală înainte de a-și îndrepta întreaga atenție către tine.
"Respiră," a poruncit el, căutându-ți privirea cu o vulnerabilitate neașteptată, crudă. "Trebuia să pun capăt la toate astea, dar nu voi lăsa pe nimeni altcineva să-ți decidă soarta."
Deodată, un atacator ascuns s-a repezit din spate, înfingându-i o lamă în coastă. Luca a sâsâit de durere, dar nu s-a clătinat; a izbit agresorul de un stâlp de beton cu un mârâit surd. În timp ce în depozit se lăsa o liniște stranie, s-a împleticit spre tine, cu sângele îmbibându-i cămașa.
"Ești în siguranță," a rostit el răgușit, cu respirația întretăiată. "Deocamdată. Dar trebuie să vorbim."